MIRCEA BRAVO ÎȘI LANSEAZĂ CEL DE-AL DOILEA FILM LA CINEMA. CÂND E PREMIERA „NUNTĂ PE BANI”

still-bravofilms-nunta-pe-bani-film-15

Mircea Bravo face Nuntă pe bani

Noua producție marca Bravo Films va avea premiera în cinematografe în 10 octombrie. Mircea Bravo, pe numele său adevărat Mircea Popa, este și actor în rolul principal, dar și scenarist, și producător al filmului „Nuntă pe bani”.

Povestea filmului lui Mircea Bravo

Pelicula „Nuntă pe bani” îl are ca personaj principal pe Mircea, un tânăr care urăște nunțile și care nu se ferește să facă public acest lucru. Din cauza unor decizii greșite, trebuie să restituie o sumă mare de bani, iar singura soluție pentru Mircea rămâne propria nuntă. Urmează o cursă contra-cronometru pentru a găsi sală, nași și invitați, cu scopul de a face un business cât mai profitabil. „Nuntă pe bani este o producție mult mai mare, căreia i-am acordat mai mult timp de pregătire și pentru care am lucrat alături de mulți oameni cu experiență în industria de film. Reacția publicului care a venit în număr atât de mare la prima noastră comedie ne-a motivat să mergem mai departe și să să facem un nou film pentru spectatorii noștri. Suntem siguri că atunci când iubești ceea ce faci și crezi în poveste, transmiți mai departe de ecran această energie. La noi la filmări a fost multă bună dispoziție cu toate că s-a muncit foarte intens. Sunteți așadar invitați cu toții la cinema, din 10 octombrie, la cea mai mare nuntă din România ” – a declarat Mircea. Filmările au durat 23 de zile și au avut loc în vara anului trecut. Imaginea e semnată de Andrei Băltărețu, sunetul de Daniel Soare și scenografia de Ana Gabriela Lemnaru. Scenariul aparține echipei creative din care fac parte Cristi Ilișuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui și Andrei Vereștiuc.