Mircea Bravo se pregăteşte de lansarea celui de-al treilea film. Moartea în vacanţă, cu Maria Popovici şi Costel Bogoj
Share this post
Cunoscutul vlogger Mircea Bravo se pregăteşte de lansarea celui de-al treilea film. Moartea în vacanţă, o nouă comedie de la Bravo Films, cu Maria Popovici (comediantă şi câştigătoare iUmor, sezonul doi), Costel Bojog (jurat iUmor) şi Mircea Bravo în rolurile principale.
Publicitate
Filmat în Grecia, România şi Bulgaria, comedia Moartea în vacanţă va intra în cinematografele din România din 28 octombrie. Filmul se va lansa toamna aceasta şi în Republica Moldova.
Moartea în vacanţă urmăreşte povestea a trei personaje devenite peste noapte “prieteni de nevoie” – Adrian, Mihăiţă, şi Patricia – care încearcă cu disperare să între în graţiile Rodicăi, o bătrână singură şi bogată, în speranţa că vor moşteni averea acesteia.
Cei trei sunt interpretaţi de Mircea Bravo, Costel Bojog şi Maria Popovici, care vor aduce pe marele ecran un mix de umor şi situaţii inedite, într-un road movie nebunesc.
Mircea Bravo este unul dintre cei trei actori din rolurile principale, dar şi producător al filmului:
„Împreună cu partenerul meu, Cristi Ilişuan, care semnează şi regia filmului, am promis că vom lansa un film pe an, iar acum suntem deja la cel de-al treilea. Această a treia producţie ne-a determinat să ne autodepăşim şi să ieşim din zona de confort.
De data asta fac echipă cu doi actori excelenţi, cunoscuţi publicului din zona de Stand-Up Comedy, pe care îi apreciez foarte mult: Maria Popovici şi Costel, alături de care care am filmat o lună întreagă în Grecia pentru Moartea în vacanţă.
Împreună cu o echipă numeroasă de filmare am muncit mult, ne-am ars puţin la soare, dar ne-am şi distrat. Suntem siguri că se va râde mult în cinematografe la noul nostru film”, a declarat el.
Costel a povestit şi el despre perioada de filmare:
„A fost o experienţă grozavă să lucrez la acest film. Am legat prietenii, am cunoscut oameni profesionişti şi faini, am râs, ne-am distrat, am petrecut şi am făcut şi plajă.
S-a creat o legătură foarte strânsă cu colegii actori Maria, Mihaela şi Mircea; şi se va observa asta pe parcursul filmului. Vă invit să veniţi la cinema să vizionaţi Moartea în vacanţă pentru că e o comedie lejeră, spumoasă şi de bun gust.”
Maria Popovici a adăugat:
„Pentru mine a fost o surpriză neaşteptată să lucrez la acest film. Nu ştiam că urma să cunosc o echipă de oameni atât de buni, profesionişti şi simpatici. Va rămâne mereu una din cele mai plăcute amintiri şi cred că am legat nişte prietenii pe viaţă.
Singura problemă este că aceşti oameni au ridicat standardele atât de sus încât probabil va fi greu să mai întâlnesc persoane de acest gen în industrie. Pe Costel îl cunosc de zece ani, este colegul meu la stand-up, dar am realizat că facem o echipă bună şi ca actori, iar Mircea Bravo a întregit trupa perfect şi pentru asta vreau să îi mulţumesc.”
Lungmetrajul Moartea în vacanţă a fost filmat în cea mai mare parte în Grecia, în insula Poros, dar au fost câteva zile de filmare şi în Cluj Napoca şi în câteva locaţii din Bulgaria, iar din 28 octombrie se va putea vedea în toate cinematografele din România.
Regia îi aparţine lui Cristian Ilişuan, imaginea e semnată de Andrei Băltăreţu, iar scenariul este scris de echipa responsabilă şi pentru primele două lungmetraje: Cristi Ilişuan, Mircea Popa, Tibi Codorean, Cristi Ciui, Andrei Vereştiuc, cărora li s-a alăturat stand-up comediantul Sergiu Floroaia.
Pe lângă Moartea în vacanţă, Mircea Bravo a mai lansat filmele Mirciulică (2022) şi Nuntă pe bani (2023).
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro / Sursa: paginademedia.ro